Related Questions
- Şi apoi, nu pot crede că materia poate gândi, chiar materia vie, cum ne arată omul-animal raţional, ca fiinţă care trăieşte în regnul animal.
- O fiinţă pe calea unei spiritualizări complete nu mai e capabilă de melancolie, fiindcă nu se mai poate abandona în voia ondulaţiilor capricioase.
- În esenţa sa, femeia este o fiinţă accesibilă numai la valorile vitale ale Erosului şi complet inaccesibilă la valorile suprapuse sau deviate ale acestor valori vitale.
- Când durerea n-a mai putut rămâne în ea însăşi, au apărut fiinţele ca s-o scape de chinurile virtualităţii.
- Ruptura de fiinţă te face bolnav de tine însuţi, încât este destul să pronunţi cuvinte ca: uitare, nefericire, despărţire, pentru a te dizolva într-un fior mortal. Şi atunci, ca să trăieşti, rişti imposibilul: accepţi viaţa.
