Mirosul de cozonaci l-am descoperit după ce am venit în Bucureşti. Casa noastră mirosea, de sărbători, doar a pâine abia scoasă din cuptor. Cu toate acestea, nu pot să mă gândesc la sărbătorile din Lisa altfel decât ca la o poveste. Ele erau altceva decât sunt sărbătorile la oraş. Erau o stare.

Share