Arta se deosebeşte şi de meşteşug. Prima este numită artă liberă, al doilea poate fi numit artă plătită. Se consideră că prima îşi poate atinge scopul (reuşi) doar ca joc, cu alte cuvinte, ca îndeletnicire care este plăcută prin sine însăşi; şi că a doua poate fi impusă doar prin constrângere, întrucât ea este muncă, adică o îndeletnicire care prin sine însăşi este neplăcută (apăsătoare), atrăgând doar prin efectul ei (de exemplu, plata). (…) Totuşi este bine să amintim că orice artă liberă presupune o anumită constrângere, sau, cum se spune, un mecanism fără de care spiritul, ce trebuie să fie liber în artă şi care singur însufleţeşte opera, nu ar avea trup şi ar dispărea în întregime (de exemplu, poezia cere exactitatea şi bogăţia limbii, precum şi cunoaşterea prozodiei şi a metricii). Căci mulţi educatori de azi îşi închipuie că servesc mai bine arta liberă, dacă o separă de orice constrângere şi o transformă din muncă în simplu joc.

Arta se deosebeşte şi de meşteşug. Prima este numită artă liberă, al doilea poate fi numit artă plătită. Se consideră că prima îşi poate atinge scopul (reuşi) doar ca joc, cu alte cuvinte, ca îndeletnicire care este plăcută prin sine însăşi; şi că a doua poate fi impusă doar prin constrângere, întrucât ea este muncă, adică o îndeletnicire care prin sine însăşi este neplăcută (apăsătoare), atrăgând doar prin efectul ei (de exemplu, plata). (…) Totuşi este bine să amintim că orice artă liberă presupune o anumită constrângere, sau, cum se spune, un mecanism fără de care spiritul, ce trebuie să fie liber în artă şi care singur însufleţeşte opera, nu ar avea trup şi ar dispărea în întregime (de exemplu, poezia cere exactitatea şi bogăţia limbii, precum şi cunoaşterea prozodiei şi a metricii). Căci mulţi educatori de azi îşi închipuie că servesc mai bine arta liberă, dacă o separă de orice constrângere şi o transformă din muncă în simplu joc.