Când uităm un cuvânt, ne impacientăm, căutând să ni-l reamintim şi nu avem odihnă până când nu-l găsim. De ce omul, contrariat la culme, în ciuda dorinţei pe care şi-o manifestă, reuşeşte atât de rar să-şi îndrepte atenţia asupra cuvântului, care, cum însuşi ne-o spune, îi “stă pe limbă” şi pe care ţl recunoaşte de îndată ce îl pronunţă cineva în faţa lui?

Când uităm un cuvânt, ne impacientăm, căutând să ni-l reamintim şi nu avem odihnă până când nu-l găsim. De ce omul, contrariat la culme, în ciuda dorinţei pe care şi-o manifestă, reuşeşte atât de rar să-şi îndrepte atenţia asupra cuvântului, care, cum însuşi ne-o spune, îi “stă pe limbă” şi pe care ţl recunoaşte de îndată ce îl pronunţă cineva în faţa lui?