Când te gândeşti la grandoarea patetică a tristeţii muzicale în “Simfonia a III-a” a lui Beethoven unde tristeţea creşte în dimensiuni atât de mari, încât leagă lumile, construind deasupra lor o boltă sonoră, un alt cer – atunci finalul trist al operei lui Mozart nu depăşeşte dimensiunile unei inimi, nu înfrânge cadrele unui suflet.

Când te gândeşti la grandoarea patetică a tristeţii muzicale în “Simfonia a III-a” a lui Beethoven unde tristeţea creşte în dimensiuni atât de mari, încât leagă lumile, construind deasupra lor o boltă sonoră, un alt cer – atunci finalul trist al operei lui Mozart nu depăşeşte dimensiunile unei inimi, nu înfrânge cadrele unui suflet.