Ura este un domeniu al inimii; dispreţul unul al capului.
Ura este un domeniu al inimii; dispreţul unul al capului.
Related Questions
- Ceea ce deosebeşte remuşcarea de deznădejde, de ură sau de groază este o înduioşare, un patetic al incurabilului.
- Să-mi pierd suferinţa în alţii? Să tot descopăr semeni şi iarăşi semeni! Să fiu fericit grădinărindu-le prostia, cultivându-le josnicia - şi omorându-mi avântul spre dispreţ?
- Venit din plaiuri primitive, din sub-lumea Valahiei, cu pesimismul tinereţii într-o civilizaţie răscoaptă, ce izvor de fioruri în atât contrast! Fără niciun trecut într-un trecut imens; cu spaima originară în oboseala finală; cu tumult şi dor vag într-o ţară scârbită de suflet. De la stână la salon, din cioban spre Alcibiade! Ce salt peste istorie şi ce mândrie primejdioasă! Strămoşii tăi se târâiau în cazne, şi ţie până şi dispreţul îţi pare acţiune, iar ironia, fără parfumul unei tristeţi abstracte, o întreprindere vulgară.
- Sunt un truditor cinstit. Câştig prin muncă ceea ce mănânc şi îmbrac. Nimeni nu ma urăşte, nu invidiez fericirea nimănui şi mă bucur de binele altora.
- Dacă vrei să ai slavă, dispreţuieşte slava.
