Sorin Cerin
In: Existență, Față, Înțelepciune
A fi este cel mai mare paradox al vietii in fata mortii.
A fi este cel mai mare paradox al vietii in fata mortii.
Related Questions
- Învăţătorul care umblă în umbra templului, printre ucenicii lui, nu dăruieşte înţelepciunea sa ci, mai degrabă, credinţa şi iubirea sa.
- Comicul presupune doar existenţa a două persoane: una care-l descoperă şi a doua, la care este descoperit. O a treia persoană, căreia îi este comunicat comicul, întăreşte efectul comic, dar nu-i adaugă nimic nou. Această a treia persoană este în schimb indispensabilă pentru a produce plăcerea specifică cuvântului de spirit; dacă însă nu este vorba de un cuvânt de sprit tendenţios, agresiv, a doua persoană poate lipsi.
- Aşa cum fiecare dintre voi este de unul singur în faţa cunoaşterii lui de către Dumnezeu, la fel fiecare dintre voi trebuie să fie singur în cunoaşterea sa a lui Dumnezeu şi în înţelegerea sa a lumii.
- Deşi sunt bolnav şi neajutorat, nu îmi pare rău că exist. Încerc eu să-mi pară rău, dar n-are sens. Ştiţi de ce? Pentru că eu constat, în mod evident, că exist. Ceea ce mă confiscă pesimismului de a mă autonega este evidenta existenţei mele. Omul care se sinucide n-a constatat că e om. N-a reuşit să intuiască existenţa sa. Să se trăiască pe sine. Eu nu mă pot sinucide - indiferent de starea mea, sănătate sau boală - fiindcă nu m-am făcut eu. N-am venit cu voia mea pe lumea asta. Şi nici n-am să plec de voie din ea.
- Principiul egalităţii, pe care-l vehiculează democraţii din lume, funcţionează în mod real numai în religie, fiindcă numai religia creştină consideră oamenii egali în faţa lui Dumnezeu.
