Bruma de poezie care, de bine, de rău, învăluie acest pămînt emană din toamna veşnică a Creatorului şi dintr-un cer necopt pentru a-şi scutura stelele.

Related Questions

• Deşi sunt bolnav şi neajutorat, nu îmi pare rău că exist. Încerc eu să-mi pară rău, dar n-are sens. Ştiţi de ce? Pentru că eu constat, în mod evident, că exist. Ceea ce mă confiscă pesimismului de a mă autonega este evidenta existenţei mele. Omul care se sinucide n-a constatat că e om. N-a reuşit să intuiască existenţa sa. Să se trăiască pe sine. Eu nu mă pot sinucide - indiferent de starea mea, sănătate sau boală - fiindcă nu m-am făcut eu. N-am venit cu voia mea pe lumea asta. Şi nici n-am să plec de voie din ea.
• Acela care ştie să flateze, ştie la fel de bine să bârfească, să defăimeze, să clevetească.
• Dragostea face mai mult rău decât bine şi ar fi o binefacere dacă o divinitate protectoare ne-ar descotorosi de ea si i-ar elibera pe bărbaţi.
• Când se încearcă să se intervină în formarea simptomului se constată exact inversul (în acte obsedante, de exemplu). Dacă bolnavul este împiedicat să-şi îndeplinească ceremonialul de spălare, el cade într-o stare foarte neplăcută de anxietate de care, evident, simptomul său l-ar fi ocrotit. Într-adevăr, se pare că producerea angoasei ar preceda formarea simptomului, ca şi cum simptomele ar fi create pentru a împiedica apariţia stării anxioase. O altă confirmare: primele nevroze ale copilăriei sunt fobiile, stări care arată cu evidenţă că producerea iniţială a angoasei este stopată prin formarrea ulterioară a simptomului; avem impresia că nimic n-ar putea, mai bine
• În timpul copilăriei - am dormit în pat. În timpul adolescenţei – am aşteptat la uşă. În timpul maturităţii - am zburat înspre ceruri...