Cum putem vorbi de Universe fara substrat in Existenta,putem vorbi de Cunoastere fara substrat in esenta,deci fara subiect.
Cum putem vorbi de Universe fara substrat in Existenta,putem vorbi de Cunoastere fara substrat in esenta,deci fara subiect.
Related Questions
- Nicăieri Dumnezeu n-a avut de furcă cu dracul mai mult decât în sacrul spaţiu al Italiei. Acolo, adică, unde s-a născut umanismul în Renaştere.
- Comicul presupune doar existenţa a două persoane: una care-l descoperă şi a doua, la care este descoperit. O a treia persoană, căreia îi este comunicat comicul, întăreşte efectul comic, dar nu-i adaugă nimic nou. Această a treia persoană este în schimb indispensabilă pentru a produce plăcerea specifică cuvântului de spirit; dacă însă nu este vorba de un cuvânt de sprit tendenţios, agresiv, a doua persoană poate lipsi.
- Aşa cum fiecare dintre voi este de unul singur în faţa cunoaşterii lui de către Dumnezeu, la fel fiecare dintre voi trebuie să fie singur în cunoaşterea sa a lui Dumnezeu şi în înţelegerea sa a lumii.
- Deşi sunt bolnav şi neajutorat, nu îmi pare rău că exist. Încerc eu să-mi pară rău, dar n-are sens. Ştiţi de ce? Pentru că eu constat, în mod evident, că exist. Ceea ce mă confiscă pesimismului de a mă autonega este evidenta existenţei mele. Omul care se sinucide n-a constatat că e om. N-a reuşit să intuiască existenţa sa. Să se trăiască pe sine. Eu nu mă pot sinucide - indiferent de starea mea, sănătate sau boală - fiindcă nu m-am făcut eu. N-am venit cu voia mea pe lumea asta. Şi nici n-am să plec de voie din ea.
- Comunismul, de pildă: premisa lui majoră e egalitatea reală, absolută a oamenilor. În nici unul din regnurile cunoscute nu există egalitate - nici în regnul mineral, că aurul nu e egal cu cărbunele, nici în regnul vegetal, că plantele nu sunt egale, şi nici în regnul animal, că pisica nu e egală cu leul, cel puţin ca forţă. Şi nici în specia om nu funcţionează, cu atât mai mult, principiul egalităţii. E damnat esenţial comunismul prin premisa lui majoră: egalitatea reală a oamenilor, care este o utopie.
