Confucius
In: Lașitate, Nedreptate, Nimic
Dacă văd o nedreptate şi nu fac nimic să o îndrept, sunt laş.
Dacă văd o nedreptate şi nu fac nimic să o îndrept, sunt laş.
Related Questions
- Comicul presupune doar existenţa a două persoane: una care-l descoperă şi a doua, la care este descoperit. O a treia persoană, căreia îi este comunicat comicul, întăreşte efectul comic, dar nu-i adaugă nimic nou. Această a treia persoană este în schimb indispensabilă pentru a produce plăcerea specifică cuvântului de spirit; dacă însă nu este vorba de un cuvânt de sprit tendenţios, agresiv, a doua persoană poate lipsi.
- Sunt român şi ca român mă socot buricul pământului. Că dacă n-aş fi român n-aş fi nimic. Nu mă pot imagina francez, englez, german, adică nu pot extrapola substanţa spiritului meu la alt neam. Sunt român prin vocaţie, că altfel nu pot să ies. Tot ceea ce gândesc devine românesc.
- Cel mai potrivit sistem social-politic este liberalismul. Pentru că asigură elita conducătoare, triumful personalităţii, triumful elitei conducătoare, nu-i aşa, şi nu deranjează cu nimic mersul dogmatic al lumii creştine. În climatul creat de liberali se poate respira spiritual şi se poate progresa material, valorile mişcîndu-se nederanjate de nimeni. Democraţia înseamnă mai puţin decît liberalismul, care are într-un anume fel şi un aspect aristocratic. Indiferent cine conduce Partidul Liberal astăzi, poporul român nu poate să evite liberalismul, fiindcă îi datorează crearea statului român modern şi a societăţii române moderne.
- Moartea nu înseamnă nimic, însă a trăi înfrânt şi fără glorie înseamnă a muri în fiecare zi.
- Când se încearcă să se intervină în formarea simptomului se constată exact inversul (în acte obsedante, de exemplu). Dacă bolnavul este împiedicat să-şi îndeplinească ceremonialul de spălare, el cade într-o stare foarte neplăcută de anxietate de care, evident, simptomul său l-ar fi ocrotit. Într-adevăr, se pare că producerea angoasei ar preceda formarea simptomului, ca şi cum simptomele ar fi create pentru a împiedica apariţia stării anxioase. O altă confirmare: primele nevroze ale copilăriei sunt fobiile, stări care arată cu evidenţă că producerea iniţială a angoasei este stopată prin formarrea ulterioară a simptomului; avem impresia că nimic n-ar putea, mai bine
