Dispretul trebuie sa fie cel mai tacut sentiment al nostru.
Dispretul trebuie sa fie cel mai tacut sentiment al nostru.
Related Questions
- Singurul lucru care-l poate salva pe om este iubirea. Şi deşi atâta lume a susţinut această afirmaţie, este a nu fi încercat niciodată iubirea, pentru a o declara banalitate. Să-ţi vină să plângi atunci când te gândeşti la oameni, să iubeşti totul, într-un sentiment de supremă responsabilitate, să te apuce o învăluitoare melancolie când te gândeşti şi la lacrimile ce încă nu le-ai vărsat pentru oameni, iată ce înseamnă a te salva prin iubire, singurul izvor al speranţelor.
- Începi să ştii ce e singurătatea atunci când auzi tăcerea lucrurilor.
- Să-mi pierd suferinţa în alţii? Să tot descopăr semeni şi iarăşi semeni! Să fiu fericit grădinărindu-le prostia, cultivându-le josnicia - şi omorându-mi avântul spre dispreţ?
- Nu trăim sentimente care ne transformă, ci sentimente care ne sugerează ideea de transformare. De pildă, iubirea nu ne purifică de egoism, dar ne face să-l simțim și naște în noi ideea unei patrii îndepărtate, unde acest egoism nu și-ar mai găsi locul.
- Venit din plaiuri primitive, din sub-lumea Valahiei, cu pesimismul tinereţii într-o civilizaţie răscoaptă, ce izvor de fioruri în atât contrast! Fără niciun trecut într-un trecut imens; cu spaima originară în oboseala finală; cu tumult şi dor vag într-o ţară scârbită de suflet. De la stână la salon, din cioban spre Alcibiade! Ce salt peste istorie şi ce mândrie primejdioasă! Strămoşii tăi se târâiau în cazne, şi ţie până şi dispreţul îţi pare acţiune, iar ironia, fără parfumul unei tristeţi abstracte, o întreprindere vulgară.
