Două lucruri sunt de păzit în lume: sufletul şi femeia.
Două lucruri sunt de păzit în lume: sufletul şi femeia.
Related Questions
- Femeia nu este sexul slab, e cel mai nobil din cele două, prin puterea sa de sacrificiu, de suferinţă în tăcere, de umilinţă, credinţă şi cunoaştere.
- O femeie trebuie să înmoaie şi nu să facă slab un bărbat.
- Unul dintre lucrurile cele mai importante din viaţă e să găseşti pe acel cineva care te înţelege fără prea multe explicaţii.
- Deşi sunt bolnav şi neajutorat, nu îmi pare rău că exist. Încerc eu să-mi pară rău, dar n-are sens. Ştiţi de ce? Pentru că eu constat, în mod evident, că exist. Ceea ce mă confiscă pesimismului de a mă autonega este evidenta existenţei mele. Omul care se sinucide n-a constatat că e om. N-a reuşit să intuiască existenţa sa. Să se trăiască pe sine. Eu nu mă pot sinucide - indiferent de starea mea, sănătate sau boală - fiindcă nu m-am făcut eu. N-am venit cu voia mea pe lumea asta. Şi nici n-am să plec de voie din ea.
- Principiul egalităţii, pe care-l vehiculează democraţii din lume, funcţionează în mod real numai în religie, fiindcă numai religia creştină consideră oamenii egali în faţa lui Dumnezeu.
