Omul – ca centru – resimte dublul tăiş al centralităţii sale: el e important şi solitar. Marginalizează tot ce nu e umanitate şi rămâne părăsit în pustiul excepţiei pe care o întruchipează.
Omul – ca centru – resimte dublul tăiş al centralităţii sale: el e important şi solitar. Marginalizează tot ce nu e umanitate şi rămâne părăsit în pustiul excepţiei pe care o întruchipează.
Share