Prin spaţiu Universul mă cuprinde şi mă înghite ca pe un atom, prin gândire eu înţeleg lumea.
Prin spaţiu Universul mă cuprinde şi mă înghite ca pe un atom, prin gândire eu înţeleg lumea.
Related Questions
- Definiţia pe care psihanaliza o dă psihicului arată că acesta se compune din procese care aparţin domeniilor sentimentului, gândirii şi voinţei. Psihanaliza trebuie, de altminteri, să afirme că există o gândire inconştientă şi o voinţă inconştientă. Dar prin această definiţie şi prin această afirmaţie ea îşi îndepărtează de la început orice simpatie din partea adepţilor unei ştiinţe reci şi îşi atrage bănuiala de a nu fi decât o ştiinţă esoterică şi fantastică şi care ar voi să opereze în tenebre şi să pescuiască în apă tulbure.
- Nicăieri Dumnezeu n-a avut de furcă cu dracul mai mult decât în sacrul spaţiu al Italiei. Acolo, adică, unde s-a născut umanismul în Renaştere.
- Deşi sunt bolnav şi neajutorat, nu îmi pare rău că exist. Încerc eu să-mi pară rău, dar n-are sens. Ştiţi de ce? Pentru că eu constat, în mod evident, că exist. Ceea ce mă confiscă pesimismului de a mă autonega este evidenta existenţei mele. Omul care se sinucide n-a constatat că e om. N-a reuşit să intuiască existenţa sa. Să se trăiască pe sine. Eu nu mă pot sinucide - indiferent de starea mea, sănătate sau boală - fiindcă nu m-am făcut eu. N-am venit cu voia mea pe lumea asta. Şi nici n-am să plec de voie din ea.
- Realizarea dorinţei se exprimă uneori, în vis, într-o manieră indirectă. Atunci este necesar, pentru a restabili adevărata gândire a celui care doarme, să se adauge lanţului veriga care lipseşte. Este primul pas pe calea interpretării visului.
- Principiul egalităţii, pe care-l vehiculează democraţii din lume, funcţionează în mod real numai în religie, fiindcă numai religia creştină consideră oamenii egali în faţa lui Dumnezeu.
