Puroiul urat mirositor vesteste vindecarea.
Puroiul urat mirositor vesteste vindecarea.
Related Questions
- Disciplina e urâtă mai ales acelora care n-au calităţi disciplinate.
- O veste rea face urât şi pe solul cel mai frumos.
- Hotărârea creştină de a vedea lumea urâtă şi rea a făcut ca această lume să devină urâtă şi rea.
- Viaţa omului are două feţe principale, o faţă subiectivă, interioară şi o faţă obiectivă, exterioară. Faţa subiectivă interioară priveşte starea de bine şi durerea, bucuria şi suferinţa. Trebuie să ţinem seama de faptul că gradul şi cantitatea cele mai mici cu putinţă de suferinţă sunt ţelul absolut pe care trebuie să-l atingem-aceasta e faţa pasivă. Faţa obiectivă exterioară este imaginea pe care o prezintă evoluţia vieţii noastre, modul în care ne jucăm rolul, viaţa frumoasă sau viaţa urâtă. Aici sălăşluiesc virtutea, eroismul, realizările spiritului: e partea activă. Şi aici diferenţa dintre un om şi altul e infinit mai mare decât
- Iarta-ma ca m-ai visat urat.
