Un bun exemplu pentru democraţie: între Isus şi Barabas, gloata îl va alege, mereu şi mereu, pe cel din urmă.
Un bun exemplu pentru democraţie: între Isus şi Barabas, gloata îl va alege, mereu şi mereu, pe cel din urmă.
Related Questions
- Democraţia este sistemul social care face posibilă existenţa idiotului alături de geniu. Dar ea se deosebeşte de egalitarismul comunist prin lege. În democraţie legea funcţionează, în vreme ce în comunism legea nu există; e tiranie.
- Democraţia e imperfectă, dar fără ea e greu de vieţuit. Este un soi de haos suportabil.
- În democraţie, numai întâmplarea naşte un mare şef.
- Cel mai potrivit sistem social-politic este liberalismul. Pentru că asigură elita conducătoare, triumful personalităţii, triumful elitei conducătoare, nu-i aşa, şi nu deranjează cu nimic mersul dogmatic al lumii creştine. În climatul creat de liberali se poate respira spiritual şi se poate progresa material, valorile mişcîndu-se nederanjate de nimeni. Democraţia înseamnă mai puţin decît liberalismul, care are într-un anume fel şi un aspect aristocratic. Indiferent cine conduce Partidul Liberal astăzi, poporul român nu poate să evite liberalismul, fiindcă îi datorează crearea statului român modern şi a societăţii române moderne.
- Când se încearcă să se intervină în formarea simptomului se constată exact inversul (în acte obsedante, de exemplu). Dacă bolnavul este împiedicat să-şi îndeplinească ceremonialul de spălare, el cade într-o stare foarte neplăcută de anxietate de care, evident, simptomul său l-ar fi ocrotit. Într-adevăr, se pare că producerea angoasei ar preceda formarea simptomului, ca şi cum simptomele ar fi create pentru a împiedica apariţia stării anxioase. O altă confirmare: primele nevroze ale copilăriei sunt fobiile, stări care arată cu evidenţă că producerea iniţială a angoasei este stopată prin formarrea ulterioară a simptomului; avem impresia că nimic n-ar putea, mai bine
