Alege un singur stapan…Natura.
Alege un singur stapan…Natura.
Related Questions
- Aşa cum fiecare dintre voi este de unul singur în faţa cunoaşterii lui de către Dumnezeu, la fel fiecare dintre voi trebuie să fie singur în cunoaşterea sa a lui Dumnezeu şi în înţelegerea sa a lumii.
- Autonomia spirituală a omului este iluzorie şi ea se mişcă perpetuu între Dumnezeu şi dracul. Fără credinţă şi Biserică, omul rămâne un simplu animal raţional şi muritor, raţionalitatea având doar caracterul unei mai mari puteri de adaptare la condiţiile cosmice decât restul dobitoacelor. Când zici că omul e un animal raţional, atributul raţionalităţilor îl distinge de restul vietăţilor, nescotindu-l din perspectiva morţii absolute. Moartea devine relativă, ca o trecere numai prin religie - ştiinţa, oricât de savantă, nescotind omul decât aparent din regnul animal. Nicio consolare că eu mă deosebesc de elefant sau de capră pentru că fac silogisme, dacă
- Investigaţiile psihanalitice au arătat clar că interdicţii provenind din conştiinţa morală împiedică individul să fructifice fericita modificare externă. Dar este o sarcină mult mai dificilă să aflăm care este natura şi originea acestor tendinţe justiţiare şi punitive care se manifestă, spre surpriza noastră, acolo unde ne-am aştepta mai puţin.
- Procesul de transformare a visului latent în vis manifest îl voi numi lucrarea visului. Munca opusă, cea care duce la o transformare în sens invers, o voi numi travaliul analizei. De celelalte probleme privind natura incitării la vis, originea materialului visului, sensul său probabil, funcţia sa, motivele care-l fac să fie uitat atît de uşor mă voi ocupa mai tîrziu, cînd voi trece de la problema visului manifest la cea a conţinutului său latent.
- Înainte de a te diagnostica singur cu depresie sau stimă de sine scazută, uită-te în jur şi asigură-te că nu eşti înconjurat de tâmpiţi.
