Am o singura regula atunci cand joc-ai incredere in regizor si daruieste-te trup si suflet.
Am o singura regula atunci cand joc-ai incredere in regizor si daruieste-te trup si suflet.
Related Questions
- Comicul presupune doar existenţa a două persoane: una care-l descoperă şi a doua, la care este descoperit. O a treia persoană, căreia îi este comunicat comicul, întăreşte efectul comic, dar nu-i adaugă nimic nou. Această a treia persoană este în schimb indispensabilă pentru a produce plăcerea specifică cuvântului de spirit; dacă însă nu este vorba de un cuvânt de sprit tendenţios, agresiv, a doua persoană poate lipsi.
- Deşi sunt bolnav şi neajutorat, nu îmi pare rău că exist. Încerc eu să-mi pară rău, dar n-are sens. Ştiţi de ce? Pentru că eu constat, în mod evident, că exist. Ceea ce mă confiscă pesimismului de a mă autonega este evidenta existenţei mele. Omul care se sinucide n-a constatat că e om. N-a reuşit să intuiască existenţa sa. Să se trăiască pe sine. Eu nu mă pot sinucide - indiferent de starea mea, sănătate sau boală - fiindcă nu m-am făcut eu. N-am venit cu voia mea pe lumea asta. Şi nici n-am să plec de voie din ea.
- Trupul omenesc este frumos numai în măsura în care oglindeşte sufletul.
- Trebuie să ştii să perseverezi pentru a ajunge la echilibru. Trebuie să fii echilibrat pentru a avea posibilitatea să examinezi cu calm şi limpezime. Trebuie să examinezi cu calm şi vedere clară pentru a ajunge la linişte, la încredere. Trebuie să fi obţinut liniştirea, încrederea, pentru a putea discerne esenţialul lucrurilor. Când se discerne esenţialul lucrurilor, se poate atinge scopul.
- Spune adevărul, nu te lăsa pradă mâniei; dăruieşte, dacă ţi se cere puţin; prin aceşti trei paşi vei ajunge mai aproape de zei.
