Credinta ne da bucurie pentru ca ne pune brusc de acord cu ce este real.
Credinta ne da bucurie pentru ca ne pune brusc de acord cu ce este real.
Related Questions
- Oare mai există conştiinţă şi cunoştinţă? Toate prejudecăţile vechi au dispărut, oamenii încearcă cu orice preţ să le diminueze, să le distrugă astfel încât toţi să devină la fel: nişte cadavre vii care nu gândesc altceva decât mizerii; nişte egoişti, cu inimi împietrite şi zdrobite de mult, fără o privire caldă, fără o vorbă bună, morţi.
- Există conştiinţa de sine a esenţei spirituale şi conştiinţa limitelor, care la începutul vieţii este privită ca "eu". Această a doua conştiinţă, a limitelor, îngrădeşte, ascunde prima conştiinţă, cea a spiritualităţii. Pare că această conştiinţă a limitelor este conştiinţa de sine. Întreaga viaţă e limpezirea conştiinţei esenţei spirituale, eliberarea de înşelăciunea recunoaşterii limitelor. Pentru cel care are conştiinţa deplină a esenţei sale spirituale, moartea e eliberarea de limitele care o constrâng.
- În familie trebuie să stăpânească: iubirea, voinţa zămislirii, ordinea, conştiinţa datoriei. Nu plăcerea, ci bucuria pură, produsă de frumuseţea idealului.
- Autonomia spirituală a omului este iluzorie şi ea se mişcă perpetuu între Dumnezeu şi dracul. Fără credinţă şi Biserică, omul rămâne un simplu animal raţional şi muritor, raţionalitatea având doar caracterul unei mai mari puteri de adaptare la condiţiile cosmice decât restul dobitoacelor. Când zici că omul e un animal raţional, atributul raţionalităţilor îl distinge de restul vietăţilor, nescotindu-l din perspectiva morţii absolute. Moartea devine relativă, ca o trecere numai prin religie - ştiinţa, oricât de savantă, nescotind omul decât aparent din regnul animal. Nicio consolare că eu mă deosebesc de elefant sau de capră pentru că fac silogisme, dacă
- Bucuria şi necazul sunt nedespărţite. Ele vin împreuna, iar când una stă lânga tine, adu-ţi aminte ca cealaltă îţi doarme în pat.