De când, corectând o eroare, nu mai considerăm uitarea curentă ca fiind datorată distrugerii urmelor mnezice, deci, neantizării lor, înclinăm spre concepţia opusă: nimic din viaţa psihică nu se poate pierde, nimic din ceea ce s-a format nu dispare, totul se păstrează într-un fel oarecare şi poate să reapară în anumite circumstanţe favorabile, de exemplu, în cursul unei regresiuni destul de profunde.

De când, corectând o eroare, nu mai considerăm uitarea curentă ca fiind datorată distrugerii urmelor mnezice, deci, neantizării lor, înclinăm spre concepţia opusă: nimic din viaţa psihică nu se poate pierde, nimic din ceea ce s-a format nu dispare, totul se păstrează într-un fel oarecare şi poate să reapară în anumite circumstanţe favorabile, de exemplu, în cursul unei regresiuni destul de profunde.