Deoarece satisfacţia nu se bazează pe vreo înclinaţie a subiectului (nici pe vreun interes asupra căruia el a reflectat), ci cel care judecă se simte pe deplin liber faţă de satisfacţia pe care i-o provoacă obiectul, el nu poate găsi nici o condiţie particulară ca temei al satisfacţiei de care subiectul acesteia să depindă în mod exclusiv; ca atare, satisfacţia trebuie considerată ca întemeindu-se pe ceea ce el poate presupune la altul; în consecinţă, el trebuie să se considere îndreptăţit să atribuie fiecăruia o satisfacţie asemănătoare. El va vorbi deci despre frumos, ca şi cum frumuseţea ar fi o proprietate a obiectului, iar judecata ar fi logică (oferind prin concepte o cunoştinţă despre obiect), deşi ea este doar estetică şi conţine numai o raportare a reprezentării obiectului la subiect; căci ea se aseamănă totuşi cu judecata logică prin aceea că valabilitatea ei poate fi presupusă pentru fiecare.

Deoarece satisfacţia nu se bazează pe vreo înclinaţie a subiectului (nici pe vreun interes asupra căruia el a reflectat), ci cel care judecă se simte pe deplin liber faţă de satisfacţia pe care i-o provoacă obiectul, el nu poate găsi nici o condiţie particulară ca temei al satisfacţiei de care subiectul acesteia să depindă în mod exclusiv; ca atare, satisfacţia trebuie considerată ca întemeindu-se pe ceea ce el poate presupune la altul; în consecinţă, el trebuie să se considere îndreptăţit să atribuie fiecăruia o satisfacţie asemănătoare. El va vorbi deci despre frumos, ca şi cum frumuseţea ar fi o proprietate a obiectului, iar judecata ar fi logică (oferind prin concepte o cunoştinţă despre obiect), deşi ea este doar estetică şi conţine numai o raportare a reprezentării obiectului la subiect; căci ea se aseamănă totuşi cu judecata logică prin aceea că valabilitatea ei poate fi presupusă pentru fiecare.