Indiferent daca-ti lezeaza sau iti favorizeaza interesul, legea generala trebuie respectata, fara discutie.
Indiferent daca-ti lezeaza sau iti favorizeaza interesul, legea generala trebuie respectata, fara discutie.
Related Questions
- Deşi sunt bolnav şi neajutorat, nu îmi pare rău că exist. Încerc eu să-mi pară rău, dar n-are sens. Ştiţi de ce? Pentru că eu constat, în mod evident, că exist. Ceea ce mă confiscă pesimismului de a mă autonega este evidenta existenţei mele. Omul care se sinucide n-a constatat că e om. N-a reuşit să intuiască existenţa sa. Să se trăiască pe sine. Eu nu mă pot sinucide - indiferent de starea mea, sănătate sau boală - fiindcă nu m-am făcut eu. N-am venit cu voia mea pe lumea asta. Şi nici n-am să plec de voie din ea.
- Cel mai potrivit sistem social-politic este liberalismul. Pentru că asigură elita conducătoare, triumful personalităţii, triumful elitei conducătoare, nu-i aşa, şi nu deranjează cu nimic mersul dogmatic al lumii creştine. În climatul creat de liberali se poate respira spiritual şi se poate progresa material, valorile mişcîndu-se nederanjate de nimeni. Democraţia înseamnă mai puţin decît liberalismul, care are într-un anume fel şi un aspect aristocratic. Indiferent cine conduce Partidul Liberal astăzi, poporul român nu poate să evite liberalismul, fiindcă îi datorează crearea statului român modern şi a societăţii române moderne.
- Sunt atât de multe legi, încât nimeni nu este scutit de a fi spânzurat.
- Să iubim pe semenii noştri ca pe noi înşine, să măsurăm pe alţii cu măsura cu care ne măsurăm pe noi, să preţuim lucrurile şi nevoile lor prin cele ale noastre. Când le vom dori ceea ce ne dorim nouă şi când îi vom feri de ceea ce ne ferim noi, atunci vom împlini legea adevăratei iubiri.
- Zâmbetul e incompatibil cu legea cauzalităţii: atâta fascinaţie de inutilitate emană el.
