Paseste inainte in lumina lucrurilor,
Paseste inainte in lumina lucrurilor,
Related Questions
- Învăţătorul care umblă în umbra templului, printre ucenicii lui, nu dăruieşte înţelepciunea sa ci, mai degrabă, credinţa şi iubirea sa.
- Profesorul cu adevărat înţelept nu te invită să intri în casa înţelepciunii sale, ci, mai curând, te călăuzeşte către pragul minţii tale.
- Autonomia spirituală a omului este iluzorie şi ea se mişcă perpetuu între Dumnezeu şi dracul. Fără credinţă şi Biserică, omul rămâne un simplu animal raţional şi muritor, raţionalitatea având doar caracterul unei mai mari puteri de adaptare la condiţiile cosmice decât restul dobitoacelor. Când zici că omul e un animal raţional, atributul raţionalităţilor îl distinge de restul vietăţilor, nescotindu-l din perspectiva morţii absolute. Moartea devine relativă, ca o trecere numai prin religie - ştiinţa, oricât de savantă, nescotind omul decât aparent din regnul animal. Nicio consolare că eu mă deosebesc de elefant sau de capră pentru că fac silogisme, dacă
- Investigaţiile psihanalitice au arătat clar că interdicţii provenind din conştiinţa morală împiedică individul să fructifice fericita modificare externă. Dar este o sarcină mult mai dificilă să aflăm care este natura şi originea acestor tendinţe justiţiare şi punitive care se manifestă, spre surpriza noastră, acolo unde ne-am aştepta mai puţin.
- Dragostea e un cuvânt de lumină scris de o mână de lumină pe o pagină de lumină.
