Poeții, în felul lor, fac asta prin fiecare act de creație artistică. Încearcă “să spună” așa cum nu s-a mai “spus” niciodată; încearcă să redescopere limbajul și se comportă – când sunt “inspirați”- ca și cum limbajul n-ar fi avut o Istorie, n-ar fi uzat, mistuit, profanat de Timp. Privesc peste Vreme, la Dumnezeu ca și cum ei, poeții, ar fi contemporanii începuturilor Lumii, ar fi martorii Cosmogoniei.

Poeții, în felul lor, fac asta prin fiecare act de creație artistică. Încearcă “să spună” așa cum nu s-a mai “spus” niciodată; încearcă să redescopere limbajul și se comportă – când sunt “inspirați”- ca și cum limbajul n-ar fi avut o Istorie, n-ar fi uzat, mistuit, profanat de Timp. Privesc peste Vreme, la Dumnezeu ca și cum ei, poeții, ar fi contemporanii începuturilor Lumii, ar fi martorii Cosmogoniei.