Spiritul este adevarata fiinta.
Spiritul este adevarata fiinta.
Related Questions
- Comicul presupune doar existenţa a două persoane: una care-l descoperă şi a doua, la care este descoperit. O a treia persoană, căreia îi este comunicat comicul, întăreşte efectul comic, dar nu-i adaugă nimic nou. Această a treia persoană este în schimb indispensabilă pentru a produce plăcerea specifică cuvântului de spirit; dacă însă nu este vorba de un cuvânt de sprit tendenţios, agresiv, a doua persoană poate lipsi.
- Şi apoi, nu pot crede că materia poate gândi, chiar materia vie, cum ne arată omul-animal raţional, ca fiinţă care trăieşte în regnul animal.
- Ne putem opri oricând în timpul urcării, dar niciodată în timpul coborârii.
- O actriţă nu este o maşină, dar eşti tratată ca o maşină. O maşină de bani.
- Nu vreau să fac bani, vreau doar să fiu minunată.
