Tot ce s-a creat până acuma în România poartă stigmatul fragmentarului. Afară de Eminescu totul e aproximativ în cultura românească. Niciunul nu ne-am lăudat cu el. Căci nu l-am declarat cu toţii o excepţie inexplicabilă printre noi? Ce a căutat pe aici acel pe care însuşi Buddha ar putea fi gelos? Fără Eminescu am fi ştiut că nu putem fi decât esenţial mediocri, că nu este ieşire din noi înşine şi ne-am fi adaptat perfect condiţiei noastre minore. Suntem prea obligaţi faţă de geniul lui şi faţă de turburarea ce ne-a vărsat-o în suflet. Eminescu trebuie considerat un simbol naţional.

Tot ce s-a creat până acuma în România poartă stigmatul fragmentarului. Afară de Eminescu totul e aproximativ în cultura românească. Niciunul nu ne-am lăudat cu el. Căci nu l-am declarat cu toţii o excepţie inexplicabilă printre noi? Ce a căutat pe aici acel pe care însuşi Buddha ar putea fi gelos? Fără Eminescu am fi ştiut că nu putem fi decât esenţial mediocri, că nu este ieşire din noi înşine şi ne-am fi adaptat perfect condiţiei noastre minore. Suntem prea obligaţi faţă de geniul lui şi faţă de turburarea ce ne-a vărsat-o în suflet. Eminescu trebuie considerat un simbol naţional.