Vecinul de la fruntarii: cel rău și prost, devine cu siguranță și xenofob.
Vecinul de la fruntarii: cel rău și prost, devine cu siguranță și xenofob.
Related Questions
- Păzeşte-ţi timpul! Păzeşte orice oră, orice minut! Nesupravegheat, timpul va fugi ca o şopârlă. Umple cu lumină orice clipă printr-o faptă cinstită, vrednică! Dă-i greutate, valoare, lumină!
- Deşi sunt bolnav şi neajutorat, nu îmi pare rău că exist. Încerc eu să-mi pară rău, dar n-are sens. Ştiţi de ce? Pentru că eu constat, în mod evident, că exist. Ceea ce mă confiscă pesimismului de a mă autonega este evidenta existenţei mele. Omul care se sinucide n-a constatat că e om. N-a reuşit să intuiască existenţa sa. Să se trăiască pe sine. Eu nu mă pot sinucide - indiferent de starea mea, sănătate sau boală - fiindcă nu m-am făcut eu. N-am venit cu voia mea pe lumea asta. Şi nici n-am să plec de voie din ea.
- Dragostea face mai mult rău decât bine şi ar fi o binefacere dacă o divinitate protectoare ne-ar descotorosi de ea si i-ar elibera pe bărbaţi.
- Actele ratate cumulate şi combinate reprezintă cu siguranţă cea mai deplină ilustrare a speciei lor. Dacă ar fi fost vorba doar să arătăm că actele ratate pot avea sens, ne-am fi propus de la început să nu ne ocupăm decât de acestea, sensul lor fiind atât de evident încât se impune în acelaşi timp inteligenţei cele mai obtuze şi spiritului celui mai critic.
- Cel ce îşi domină nervii, domină cel mai rău duşman.
