Lacomia este o betie mai rea decat betia.
Lacomia este o betie mai rea decat betia.
Related Questions
- Mulţumirea a plecat să predice prin oraşe, acolo und stăpânesc corupţia şi lăcomia. Iar noi nu le vrem aici pentru că fericirea nu caută mulţumire. Fericirea cere unire, în timp ce mulţumirea caută distracţia care trăieşte din uitare.
- Când, în curgerea lucrurilor, ne scoatem capul nemulţumiţi şi ne trezim răzvrătiţi din beţia fiinţării, încercarea de evadare ne împinge spre negarea timpului.
- Vinul este de la Dumnezeu, dar beţia este de la diavol.
- Care este cea mai mare sărăcie? Lăcomia.
- Un temperament liniştit şi voios, izvorât dintr -o sănătate deplină şi dintr-o organizare fericită, o minte luminată, vie, pătrunzătoare şi dreaptă, o voinţă cumpătată şi blândă şi în urma ei o conştiinţă curată – acestea sunt însuşiri pe care nici avuţia, nici rangul nu le poate înlocui. Căci, lucru adevărat, ceea ce este fiecine pentru sine însuşi, ceea ce-i rămâne şi în singurătate şi ce nimeni nu-i poate da nici lua, este pentru dânsul mai de căpetenie, decât ceea ce posedă sau decât tot ce poate fi el în ochii altora. Un om de spirit, în deplină singurătate, are o
