Când unii trăiesc prea mult – și ei și societatea – au numai de pierdut.
Când unii trăiesc prea mult – și ei și societatea – au numai de pierdut.
Related Questions
- Păzeşte-ţi timpul! Păzeşte orice oră, orice minut! Nesupravegheat, timpul va fugi ca o şopârlă. Umple cu lumină orice clipă printr-o faptă cinstită, vrednică! Dă-i greutate, valoare, lumină!
- O tristeţe ce nu ştie să râdă, o tristeţe fără mască este o pierzanie ce lasă-n urmă ciuma şi, fără îndoială, de n-ar fi râsul, râsul oamenilor trişti, societatea supunea de mult la penalităţi mâhnirile.
- Deosebirea cea mare între tinereţe şi bătrâneţe rămâne totdeauna aceasta tinereţea are în perspectivă viaţa, bătrâneţea moartea; cea dintâi are un trecut scurt şi un viitor lung, cea din urmă dimpotrivă. Deşi, prin urmare, ca bătrân ai numai moartea înaintea ta, iar ca tânăr viaţa, naşte totuşi întrebarea, care din două este mai grea şi dacă nu e mai bine să ai viaţa îndărăt decât înainte.
- Dacă tânjeşti după o utopie, dorinţa ta se îndreaptă, de fapt, către o armonie individuală şi socială. Această armonie nu a existat niciodată, întotdeauna a fost un haos. Societatea a fost împărţită în diferite culturi, în diferite religii, în diferite naţiuni - toate având drept fundament diverse superstiţii. Nici una din aceste împărţiri nu e valabilă. Ele arată însă că omul este divizat în el însuşi, iar acestea sunt proiecţiile conflictului său interior. Omul nu are unitate lăuntrică şi, prin urmare, nu este în stare să creeze o societate, o umanitate unică, nici în afara lui. Cauza nu se găseşte
- Oamenii de artă, a căror sensibilitate răsare din inimă - pictorii, poeţii, muzicienii, dansatorii, actorii - sunt cei iraţionali. Ei sunt creatori de mari frumuseţi, dar total neadecvaţi într-o societate rânduită de cap. Societatea îi consideră pe artişti aproape nişte paria, puţin nebuni, un gen de oameni săriţi de pe fix. Nimeni nu vrea ca odrasla lui să se facă muzician, sau pictor, sau dansator. Toţi vor ca fiii sau fiicele lor să fie doctori, ingineri, economişti, oameni de ştiinţă, pentru că aceste profesii rentează. Pictura, poezia, dansul sunt periculoase, riscante, pentru că cel care le practică ar putea sfârşi
