Poţi rezista invaziei unei armate, dar nu şi unei idei căreia i-a sosit timpul.
Poţi rezista invaziei unei armate, dar nu şi unei idei căreia i-a sosit timpul.
Related Questions
- Mulţumirea a plecat să predice prin oraşe, acolo und stăpânesc corupţia şi lăcomia. Iar noi nu le vrem aici pentru că fericirea nu caută mulţumire. Fericirea cere unire, în timp ce mulţumirea caută distracţia care trăieşte din uitare.
- Psihanalistul, care nu cunoaşte dinainte viaţa interioară a bolnavului şi nu deţine ca amintire conştientă ceea ce acţionează în celălalt în mod inconştient, trebuie să recurgă la o tehnică destul de complicată pentru a compensa acest dezavantaj. El trebuie să înveţe să degajeze fără greş refulatul din ideile conştiente şi confesiunile bolnavului, să surprindă inconştientul acolo unde el se trădează în spatele expresiilor şi acţiunilor conştiente.
- Ne putem opri oricând în timpul urcării, dar niciodată în timpul coborârii.
- Actele ratate cumulate şi combinate reprezintă cu siguranţă cea mai deplină ilustrare a speciei lor. Dacă ar fi fost vorba doar să arătăm că actele ratate pot avea sens, ne-am fi propus de la început să nu ne ocupăm decât de acestea, sensul lor fiind atât de evident încât se impune în acelaşi timp inteligenţei cele mai obtuze şi spiritului celui mai critic.
- În timpul copilăriei - am dormit în pat. În timpul adolescenţei – am aşteptat la uşă. În timpul maturităţii - am zburat înspre ceruri...
